Aparatul dentar Invisalign

Invisalign este unul dintre cele mai moderne tratamente ortodontice de aliniere a dinților, care oferă avantaje de necontestat față de tratamentele tradiționale. Este un aparat dentar invizibil și detașabil, iar tratamentul constă în purtarea succesivă a unor gutiere confortabile și transparente.

Ce probleme dentare se pot corecta cu Invisalign?

Medicul ortodont este cel care va stabili dacă sistemul Invisalign este potrivit pentru un pacient, în funcție de situația clinică a acestuia. Tratamentul de redresare ortodontică cu Invisalign poate fi o soluție excelentă pentru o serie de afecțiuni precum treme si diasteme (spații interdentare mari), înghesuiri dentare, ocluzie inversă, ocluzie încrucișată, ocluzie deschisă sau supraacoperire.

Avantajele aparatului dentar Invisalign

Invisalign este o soluție de redresare ortodontică potrivită la orice vârstă. Acesta este realizat dintr-un material termoplastic durabil transparent și aproape invizibil care nu afectează calitatea vieții. Gutierele pot fi îndepărtate pentru a mânca, astfel încât nu există restricții alimentare sau stări de disconfort. Posibilitatea de a îndepărta gutierele ajută și la evitarea apariției cariilor și infecțiilor gingivale, prin realizarea unui periaj dentar corespunzător.

Pe parcursul tratamentului cu Invisalign, pacientul își va schimba singur gutierele, în funcție de recomandarea medicului, astfel încât vizitele la stomatolog sunt mai rare decât în cazul tratamentelor ortodontice clasice.

Etape de tratament Invisalign:

  1. Consultația inițială pentru diagnosticare și crearea modelului 3D al dinților cu ajutorul unui scaner digital. Procedura este simplă, rapidă și fără disconfort, iar pacientul poate previzualiza modalitatea în care se vor deplasa dinții și rezultatul final;
  2. Medicul ortodont va realiza planul de tratament digital și va crea un model de aparat dentar 100% personalizat pentru pacient;
  3. Producția aparatului dentar personalizat;
  4. Controale periodice pentru monitorizarea evoluției alinierii dentare;
  5. Rezultatele se pot verifica în timp real cu ajutorul aplicației My Invisalig;
  6. Menținerea rezultatului cu ajutorului unui aparat de contentie – o gutieră transparentă, din plastic.

Servicii Stomatologice

Puteți rezerva imediat o programare prin formularul de mai sus sau nu ezitați să ne contactați prin e-mail sau telefon.

Pacienții ne recomandă

Ce spun pacienții noștri

Pentru un zambet stralucitor

Programează-te pentru implant dentar în București

Vrei să te programezi la o consultație, să urmezi un tratament stomatologic sau… vrei să ne saluți? Oricare ar fi motivul, ne-ar plăcea să vorbim cu tine.

M-F: 10:00 - 20:00

Sat: 10:00 - 14:00

ADRESA CLINICA

Strada Puțul lui Zamfir 15A,
București 011683,
România

Ați putea dori, de asemenea

mai multe articole

Tratamentul de canal cu microscop crește precizia, descoperă canale accesorii și microfisuri și mărește șansele de păstrare a dintelui.
Aparatul dentar lingual corectează dinții invizibil pentru adulți care vor discreție; descoperă cum funcționează și cui i se recomandă.
Ghid practic pentru pacienți: învață când modelarea gingivală rezolvă problema și când e nevoie de alungire chirurgicală a coroanei și imagistică 3D.
Află rapid dacă eşti candidat pentru All‑on‑4: listă clinică de verificare, criterii medicale, evaluare CBCT, alternative şi paşii până la consultaţie.
Află intervale reale şi mediane pe orașe pentru o coroană din zirconiu în România, ce include devizul şi cum alegi clinica potrivită pentru lucrarea ta.
Ghid local cu intervale de preț, deviz itemizat și checklist pentru a compara oferte. Află ce include costul, opțiuni de finanțare și cum programezi...
Sună-ne acum 0373 811 158